marți, 11 august 2015

Scindare







Când privea-nspre cerul ca negura,
şi zâmbea cu zâmbetu-i mieriu
se risipeau norii şi ziua se însenina;

Când gândea mult cu frumosu-i gând,
orişice uşă se deschidea
visele-şi realizând;

Dar curând visele sale au dispărut,
ca un lampion ce se inalţă spre ceruri
facandu-se nevăzut;

Dar curând zâmbetul său a devenit un apus,
scăldat în amărăciunea lacrimilor
şi a zbuciumului nespus;

Nu e păcat să smulgi o floare,
să-ncerci să-ţi înfrumuseţezi mormântul ?
o ultima dorinţă... a bufonului ce moare;

Nu e păcat să pui mlădiţe verzi pe foc,
doar pentru un hatâr
nebunul ce degeră, şi încă-şi bate joc;

Când privea-nspre cerul ca tăciunele,
şi zâmbea cu zâmbetu-i trist
norii se certau şi începeau furtunile.

Când gândea mult, cu tristu-i gând,
orişice uşă se deschidea
îndepartând-o plăcut, de Pământ.


Scindare