duminică, 13 septembrie 2015

Tomnatic





Supărat nevoie mare, că s-a despărţit de vară,
Iarăşi a cazut pământul în beţia lui amară
Se tot plânge despre toamnă: că e jale, că e chin
Şi-nainte să se culce, îşi mai toarnă nişte vin.

Însă toamna sentimentală îl îmbrăţişează strâns
Şi cum dânsul o ignoră, se-apucă-ndat de plâns
Şi-l inundă zi şi noapte, soarele i-l izgoneşte
Că-i geloasă şi absurdă şi pe loc înnebuneşte.

Iarba, frunzele, o roagă, să nu fie atat de dură,
Dar pe unde trece toamna, doar blesteamă şi înjură
Tot a ciuruit păgâna: livezi. grădini, păduri
Câţiva trandafiri mai vineţi, s-au ascuns prin bătături..

Păsările înţelepte, s-au înălţat către ceruri
Şi nici gâzele cochete, nu iau parte la măceluri
Vietăţi înspăimântate se ascund prin vizuini
Doar un graur prăpădit, s-a pitit printre ciorchini.

Un dovleac şi o gutuie, işi vorbesc necontenit
Cei care nu-s slabi de înger, cum de-au supravieţuit
Însă nucile verzui, înnegresc de supărare,
Mere roşii, purpurii, zac căzute pe cărare

Iar în tot tabloul ăsta, cu iod sânge şi otravă,
Toamna-nspre Pământ se-ntoarce:
Gustă, mi-am pus sufletul pe tavă.

L.L. 10 oct 2014


marți, 11 august 2015

Scindare







Când privea-nspre cerul ca negura,
şi zâmbea cu zâmbetu-i mieriu
se risipeau norii şi ziua se însenina;

Când gândea mult cu frumosu-i gând,
orişice uşă se deschidea
visele-şi realizând;

Dar curând visele sale au dispărut,
ca un lampion ce se inalţă spre ceruri
facandu-se nevăzut;

Dar curând zâmbetul său a devenit un apus,
scăldat în amărăciunea lacrimilor
şi a zbuciumului nespus;

Nu e păcat să smulgi o floare,
să-ncerci să-ţi înfrumuseţezi mormântul ?
o ultima dorinţă... a bufonului ce moare;

Nu e păcat să pui mlădiţe verzi pe foc,
doar pentru un hatâr
nebunul ce degeră, şi încă-şi bate joc;

Când privea-nspre cerul ca tăciunele,
şi zâmbea cu zâmbetu-i trist
norii se certau şi începeau furtunile.

Când gândea mult, cu tristu-i gând,
orişice uşă se deschidea
îndepartând-o plăcut, de Pământ.


Scindare




duminică, 31 mai 2015

Procrastinarea de zi cu zi

   Cuvântul procrastinare face referire la tendinţa unui individ de a amâna executarea unei sarcini, în favoarea angajării în acţiuni neproductive şi/sau lipsite de efort fizic/intelectual. De exemplu : Maria are de lucrat pentru un proiect important, în care este solicitată psihic. Maria conştientizează importanţa sarcinii de îndeplinit, însă nu găseşte suficientă motivaţie pentru a trece la demararea acţiunii. În consecinţă o amâna, iar ulterior poate simţi sentimente de vinovăţie. Procrastinatorul foloseşte afirmaţii precum acestea :"Am tot timpul să fac asta, pentru început îmi voi verifica mailul." "Sa mănânc ceva înainte sa încep." "Cred că am nevoie de puţin aer înainte de a face orice altceva. Voi face o plimbare." "O ora de somn mă va ajuta sa mă concentrez mult mai bine." Ziua continua cu diferite acţiuni, mai puţin cu cele ce ar trebui făcute. Dacă există un numitor comun al afirmaţiilor de mai sus, acela este plăcerea. Altfel spus, avem obiceiul de a prioritiza acţiunile ce ne produc o plăcere imediată, în detrimentul celor ce oferă o satisfacţie mult mai întîrziată.
   Procrastinarea apare cu precădere la persoanele ce prezintă o gândire ruminativă (o stare de meditaţie exagerată asupra unor evenimente trecute sau viitoare), slăbind procesul motivaţional. De asemenea, persoanele care procrastinează sunt adesea nehotarâte, lipsite de o gândire pragmatică.
   Pentru a combate procrastinarea, putem să :
  • Ne fixăm clar şi concret sarcinile pe care le avem de îndeplinit (eventual le notăm si bifăm după efectuarea lor)
  • Să ne asigurăm că ceea ce avem de făcut este în totalitate necesar  si să vizualizăm rezultatele fructuoase ale "depunerii efortului acum"
  • Să trecem la acţiune fără a tergiversa situaţia, eliminând factorii ce ne pot distrage atenţia 
  • Să ne acordăm un moment de rasfăţ, numai după ce am finalizat ce ne-am propus să facem
   Procrastinarea poate afecta sfera rezultatelor profesionale si personale şi poate aduce nenumărate regrete pentru că lucrurile nu au fost făcute la timpul lor; aşadar sa încercăm să o tratăm corespunzător.



   Citate relevante:
" Nu lăsa pe mâine ce poţi face azi."
" Timpul are prostul obicei de a fi ireversibil."


vineri, 3 aprilie 2015

despre depresie

    
  
   În primul rând, am o veste bună..depresia este strâns legată de memorie, sau de rememorarea şi reactualizarea unor evenimente nefericite, aşa că, cei mai uituci, nu ar trebui să întâmpine astfel de dificultaţi ;). Cum zicea Audrey Hepburn : " Fericirea este sănătate si o memorie scurtă"
   Cu toate acestea, se estimează ca în anul 2020 va deveni a doua "dizabilitate" la nivel mondial, după bolile cardiovasculare, conform Wikipedia. Mă întreb cum de se pot face astfel de prezumţii în condiţiile în care, depresia, este pusă pe seama întâmplării unor evenimente negative, pierderi, şocuri, ce au loc in viata unei persoane, şi care, în mod normal, nu pot fi prevazute!? O să mă abţin să fac vreo insinuare; probabil in această supoziţie, au fost luate in vizor mecanismele de coping cu care este înzestrată o persoană, care, încep să nu mai facă faţă agenţilor stresori. Deci o nouă formă de depresie, este poate, o conseciinţă a globalizarii..(aportul foarte mare de informaţii, imposibilitatea de a face o alegere din cauza prea multor opţiuni, factorii poluanţi, constituie o parte dintre stresorii la care psihicul uman trebuie sa le faca faţă).
   Predispoziţia de a dezvolta o stare depresivă este pusă pe de o parte pe seama factorilor genetici, a dezechilibrului neurotransmiţătorilor (de ex. a serotoninei- foarte mulţi pacienţi diagnosticaţi cu depresie urmează un tratament cu antidepresive din clasa ISRS, inhibitori selectivi ai recaptării serotoninei) si pe de cealaltă parte, pe seama factorilor psihosociali (traume in copilărie, evenimente indezirabile sau alte dificultăţi majore).
   Depresia se instalează deci, ca urmare a unui eveniment, pe care subiectul îl considera indezirabil, catastrofal si în urma căruia considera ca a suferit o mare pierdere afectiva (un deces, un divorţ) , sau a unei situaţii zilnice stresante, ale cărei conseciinţe, nu se simte în măsură să le controleze (lipsa unui loc de munca, o boala). Practic, subiectul în depresie, gravitează în jurul unui eveniment negativ, simţindu-se incapabil sa-l depăşească. Prezentul si viitorul sunt sumbre; subiectul consideră ca nu exista nimic care sa-l determine sa declanseze o acţiune cu sens. Alimentarea zilnică cu gânduri negative duce la inhibarea funcţiilor psihice, blocând manifestarea persoanei. Percepţia este diminuată, memoria este inhibată, rezolvarea problemelor este ineficientă, are dificultăţi de concentrare, limbajul este redus cantitativ, pot apărea insomnii sau stări de somnolenta, si rău matinal.
   Aceste trăiri duc la retragere socială şi refuzul relaţionării. Dacă starea depresivă este menţinută şi nedeclarată, persoana ajunge încetul cu încetul pe culmele disperării, pentru că nu mai găseşte rost absolut în nimic; depresivul devine preocupat de ideea morţii, pe care ajunge să o considere ca ultimă soluţie eliberatoare la povara ce o duce. Face planuri de sinucidere pe care uneori le şi realizează. De precizat aici, un aspect foarte important, si anume ca agresivitatea sa, este repliată pe sine, nu pe cei din jur. De asemenea, e de reţinut că el nu pierde nicio clipă contactul cu realitatea, ci pierde doar optimismul, speranţa că într-o zi va fi mai bine, caracteristică majorităţii. Depresivul este empatic, de altfel boala sa este de natura afectiva, şi nu poate fi sub nicio forma confundat cu un psihopat, ca in cazul pilotului ce a premeditat prabuşirea avionului, realizandu-şi "visul" aberant de a rămâne in istorie. Psihopatul este perfid până la capăt, folosindu-se de oameni, sacrificându-i, daca asta este cerinţa pentru a-şi face numele cunoscut. Acesta are un deficit emoţional considerabil..el nu poate trăi sentimente precum milă, compasiune, vinovăţie, sau remuşcare şi bineînţeles nici sentimente precum împlinirea. La psihopat putem vorbi despre o maliţiozitate înnăscută, de reacţii instinctive puternice şi greu de controlat din cauza nevoii imperioase de satisfacţie.
   Aşadar, depresivul nostru, nu are nimic de a face cu psihopatia, el are pur si simplu nevoie de dragoste, de încurajare, de sustinere şi de un umar pe care sa plângă. El trebuie sa reînveţe sa aibă încredere în sine şi în capacităţile sale, să învete sa gândească pozitiv, şi şansele sale de reîntoarcere la o viaţă normala, sunt foarte mari. Doar atat, problema sa..este de competenţa unui specialist..si cu cât înţelege mai repede acest lucru, cu atât pierde mai puţine minute preţioase din viată. Viaţa nu e frumoasă, e superbă, şi un depresiv va înţelege mult mai bine acest aspect, decât cel ce nu i-a vazut şi partea intunecată.





vineri, 13 martie 2015

Violenta domestica


   Copii sunt foarte receptivi la ceea ce se intampla in interiorul familiei lor, asa ca este cazul sa acordam o atentie deosebita circumstantelor in care traiesc, la ceea ce vad si ceea ce aud. Orice incercare ulterioara de a-i face sa uite ca au fost victimele/ victimele colaterale ale unor abuzuri, este de cele mai multe ori inutila si tardiva.
   Intr-o relatie, partenerul, si aici ma adresez cu precadere femeilor, mame sau nu, trebuie sa identifice semnele abuzului, si sa faca cat mai repede pasii necesari pentru incetarea expuneii la violenta domestica.
   Violenta domestica este orice forma de abuz (fizic, psihic, sexual) pe care unul dintre parteneri il manifesta asupra celuilalt.
   Abuzul fizic se manifesta prin lovituri cu palmele, picioarele sau obiecte contondente sau nu, ce provoaca durere.
   Abuzul emotional se manifesta prin umilire, injosire, critica, amenintari, controlul si monitorizarea activitatii partenerului (verificarea telefonului, controlul prin geanta), distrugerea unor bunuri personale (rupt haine), restrictionarea libertatii partenerului (nu ai voie sa mergi in anumite locuri, sa te intalnesti cu anumite persoane), tipete, urlete.
   Abuzul sexual consta in silirea partenerului de a intretine relatii sexuale.
   Orice femeie care a trecut/ trece prin unul sau mai multe episoade abuzive, este o victima si trebuie sa ceara ajutor. ( se poate adresa Organizatiei de asistenta pentru femei http://www.womensaid.ie/ro/ourservices4.html )
   Trecerea cu vederea, ignorarea sau speranta ca intr-o zi astfel de comportamente vor inceta, inrautatesc situatia. Trebuie sa intelegi ca partenerul tau este un agresor care se confrunta cu o problema psihica, iar ramanand langa el, accentuezi problema sa si pe a ta. Cu cat mai multe sanse ii vei da, cu atat mai putin respect va avea pentru tine. Incercarea de a-l intelege si a-l ajuta se va solda cu esec, in primul rand pentru ca esti implicata emotional in relatie.. de aici si succesul lui in a te manipula. (te minte ca se va schimba, ca nu va mai face asta).
   Paraseste-l de urgenta, nu-ti pune piedici singura in calea fericirii.
   Un copil care e martor sau victima a violentei, nu va fi capabil sa se dezvolte normal. Traumele emotionale isi vor pune amprenta asupra viitorului sau. Momentele terorii vor fi retraite si-l vor bantui ani de-a randul. Exista riscul sa devina un agresor sau o victima resemnata, dupa modelul preluat din familie. 

sâmbătă, 7 martie 2015

P.S.: de ce fug unii de realitate ..



   Omul are nevoie de un vis pentru a suporta realitatea, spunea Freud

   Un consumator mdma, spunea si el: Aici este o lume perfecta, frumoasa, de ce ar trebui sa ma intorc inapoi?
   O fi realitatea atat de crunta ? Omul fuge tot mai des de ea, si nu doar cu constiinta, ci cu intreg sufletul...
   Plecand  chiar de la pacatul originar al Evei, ni se spune ca omului i-a fost dat sa cunoasca suferinta si raul. E o paradigma interesanta a religiei, avand in vedere ca durerea a fost si este inevitabila..cel putin in sens fizic..Dar probabil, daca Eva nu ar fi muscat din mar, "durerile facerii", i s-ar fi parut normale si nu chinuitoare. Oricum ar fi, o data cu aceasta intriga, religia a introdus notiunea de pacat si a reusit performanta, ca prin abstract si nepalpabil, sa tina sub control generatii si generatii..Din punctul meu de vedere, religia este unul dintre aceste vise, de care  are omul nevoie pentru a suporta realitatea..Milioane de oameni au crezut, de cand s-au nascut si pana au murit in ceva ce nu au vazut niciodata. Si-au pus speranta si au venerat acest Ceva; au trait cu el in inimi, le-a fost frica de el si in acelasi timp l-au iubit. A fost visul lor..care i-a ajutat sa mearga inainte.
Nu tratez cu ironie sau neincredere acest vis, ba din contra, daca nu-l ai, e probabil sa te pierzi si sa intri in depresie.
   Tabloul realitatii depresive, cu riscul de a folosi un pleonasm, arata cam asa, in viziunea mea: In centru o bancnota mare si murdara, de care trag cu dintii femei dezbracate, barbati cu arme in mana, copii obezi sau rahitici, calcati in picioare in incercarea de a pune mana pe bancnota....cladiri inalte, dezolante, miros de carbit si deseuri si intr-un colt, amarata si ignorata, o zambila.
   Cei mai puţin sensibili, majoritatea*, accepta si participa activ la crearea unui astfel de tablou, iar cei mai sensibili, extremele*, fug de ea.
   Omul, totuşi, ar trebui sa lase capul in jos, sa mearga undeva in pustietate, la poalele unui munte, sa-si arunce masina, hainele, ceasul, sa se scalde intr-un izvor... apoi sa ingenuncheze si sa contempleze asupra a ceea, ce e cu adevat sursa lui de viata (...)

* dupa modelul curbei lui Gauss