despre depresie

    

  
   În primul rând, am o veste bună..depresia este strâns legată de memorie, sau de rememorarea şi reactualizarea unor evenimente nefericite, aşa că, cei mai uituci, nu ar trebui să întâmpine astfel de dificultaţi ;). Cum zicea Audrey Hepburn : " Fericirea este sănătate si o memorie scurtă"
   Cu toate acestea, se estimează ca în anul 2020 va deveni a doua "dizabilitate" la nivel mondial, după bolile cardiovasculare, conform Wikipedia. Mă întreb cum de se pot face astfel de prezumţii în condiţiile în care, depresia, este pusă pe seama întâmplării unor evenimente negative, pierderi, şocuri, ce au loc in viata unei persoane, şi care, în mod normal, nu pot fi prevazute!? O să mă abţin să fac vreo insinuare; probabil in această supoziţie, au fost luate in vizor mecanismele de coping cu care este înzestrată o persoană, care, încep să nu mai facă faţă agenţilor stresori. Deci o nouă formă de depresie, este poate, o conseciinţă a globalizarii..(aportul foarte mare de informaţii, imposibilitatea de a face o alegere din cauza prea multor opţiuni, factorii poluanţi, constituie o parte dintre stresorii la care psihicul uman trebuie sa le faca faţă).
   Predispoziţia de a dezvolta o stare depresivă este pusă pe de o parte pe seama factorilor genetici, a dezechilibrului neurotransmiţătorilor (de ex. a serotoninei- foarte mulţi pacienţi diagnosticaţi cu depresie urmează un tratament cu antidepresive din clasa ISRS, inhibitori selectivi ai recaptării serotoninei) si pe de cealaltă parte, pe seama factorilor psihosociali (traume in copilărie, evenimente indezirabile sau alte dificultăţi majore).
   Depresia se instalează deci, ca urmare a unui eveniment, pe care subiectul îl considera indezirabil, catastrofal si în urma căruia considera ca a suferit o mare pierdere afectiva (un deces, un divorţ) , sau a unei situaţii zilnice stresante, ale cărei conseciinţe, nu se simte în măsură să le controleze (lipsa unui loc de munca, o boala). Practic, subiectul în depresie, gravitează în jurul unui eveniment negativ, simţindu-se incapabil sa-l depăşească. Prezentul si viitorul sunt sumbre; subiectul consideră ca nu exista nimic care sa-l determine sa declanseze o acţiune cu sens. Alimentarea zilnică cu gânduri negative duce la inhibarea funcţiilor psihice, blocând manifestarea persoanei. Percepţia este diminuată, memoria este inhibată, rezolvarea problemelor este ineficientă, are dificultăţi de concentrare, limbajul este redus cantitativ, pot apărea insomnii sau stări de somnolenta, si rău matinal.
   Aceste trăiri duc la retragere socială şi refuzul relaţionării. Dacă starea depresivă este menţinută şi nedeclarată, persoana ajunge încetul cu încetul pe culmele disperării, pentru că nu mai găseşte rost absolut în nimic; depresivul devine preocupat de ideea morţii, pe care ajunge să o considere ca ultimă soluţie eliberatoare la povara ce o duce. Face planuri de sinucidere pe care uneori le şi realizează. De precizat aici, un aspect foarte important, si anume ca agresivitatea sa, este repliată pe sine, nu pe cei din jur. De asemenea, e de reţinut că el nu pierde nicio clipă contactul cu realitatea, ci pierde doar optimismul, speranţa că într-o zi va fi mai bine, caracteristică majorităţii. Depresivul este empatic, de altfel boala sa este de natura afectiva, şi nu poate fi sub nicio forma confundat cu un psihopat, ca in cazul pilotului ce a premeditat prabuşirea avionului, realizandu-şi "visul" aberant de a rămâne in istorie. Psihopatul este perfid până la capăt, folosindu-se de oameni, sacrificându-i, daca asta este cerinţa pentru a-şi face numele cunoscut. Acesta are un deficit emoţional considerabil..el nu poate trăi sentimente precum milă, compasiune, vinovăţie, sau remuşcare şi bineînţeles nici sentimente precum împlinirea. La psihopat putem vorbi despre o maliţiozitate înnăscută, de reacţii instinctive puternice şi greu de controlat din cauza nevoii imperioase de satisfacţie.
   Aşadar, depresivul nostru, nu are nimic de a face cu psihopatia, el are pur si simplu nevoie de dragoste, de încurajare, de sustinere şi de un umar pe care sa plângă. El trebuie sa reînveţe sa aibă încredere în sine şi în capacităţile sale, să învete sa gândească pozitiv, şi şansele sale de reîntoarcere la o viaţă normala, sunt foarte mari. Doar atat, problema sa..este de competenţa unui specialist..si cu cât înţelege mai repede acest lucru, cu atât pierde mai puţine minute preţioase din viată. Viaţa nu e frumoasă, e superbă, şi un depresiv va înţelege mult mai bine acest aspect, decât cel ce nu i-a vazut şi partea intunecată.